marți, 8 iulie 2014

Durerile de spate ne atacă oricând

Durerea de spate este o afecțiune umană tipică , legată de  poziția verticală a corpului. Conform statisticilor, în țările dezvoltate,  până la 80% din persoane suferă pe parcursul vieții de probleme ale coloanei vertebrale, atât de intens, încât trebuie să se adreseze medicului. După afecțiunile tradiționale precum angina, gripa sau răceala, durerile de spate sunt cea mai frecventă cauză a concediilor medicale emise într-un an.
Afecțiunile coloanei sunt însoțite de durere. La început poate fi o durere slabă, care ne limitează doar în mică măsură, iar mai apoi durerea devine insuportabilă, până când ne scoate din limitele vieții normale. Dacă durerea nu este provocată de leziuni, tratamentul în general necesită întâi investigații de specialitate, sub supravegherea medicului de familie, sau uneori fără el. Specialistul ajunge sa fie luat în calcul abia la simptomele grave. Multe persoane apelează la calmante. Însă se pot ameliora aceste dureri și altfel: cu ajutorul aparatului BioTorus. Dispozitivul magnetoterapeutic are efecte analgezice excelente. Un dispozitiv medical simplu, sub forma unui toroid cu diametru de aproximativ 40 cm, adecvat și în tratamentul ambulator al medicilor, dar și pentru uzul la domiciliu. Câmpul magnetic, care are efecte antiinflamatorii, și ale cărui efecte oamenii le cunosc de sute de ani, se utilizează în suprimarea durerii, îmbunătățirea sangvinizării, și accelerarea vindecării, mai ales la aparatul locomotor.
Spre deosebire de magnetul permanent, câmpul magnetic pulsant își schimbă permanent frecvența în parametri necesari și împiedică obișnuirea organismului cu aceste câmpuri. BioTorus este foarte ușor de utilizat, de depozitat, însă cel mai mare avantaj îl reprezintă faptul că îl putem utiliza singuri, la televizor, la muncă, în fața calculatorului, sau când citim o carte. Asemănător pentru tratarea coloanei vertebrale este și aparatul UltiCare, poate mai adecvat datorită formei. Funcționează pe același principiu, și poate fi utilizat la fel, și la domiciliu și în tratamentul ambulator în clinici. Ambele dispozitive nu au efecte secundare, iar contraindicațiile sunt foarte puține. (spre exemplu persoanele care se află sub tratament oncologic).
Se spune că și vitaminele din categoria B-urilr au efecte analgezice. În special trio-ul B1, B6, B12, în doze mai mari poate ajuta la reducerea dozei de analgezice nesteroide, care au efecte secundare asupra aparatului digestiv, iar după o utilizare îndelungată cresc riscul de apariție a complicațiilor cardio- vasculare.
Dacă nu doriți să vă  intoxicați cu medicamente pentru tratarea durerilor de spate, încercați familia B-urilor: vitaminele B și BioTorus!!!